Vlad "DOC" Munteanu is a contestant from Survivor România (2023).
Profile[]
Retrieved from protv.ro
Vlad Munteanu, cunoscut de fani sub numele DOC, activează în industria muzicală românească din anul 1997. Totuși, s-a făcut remarcat în 1999, atunci când alături de Deliric (Răzvan Eremia) și de Vlad Dobrescu a înființat trupa C.T.C (Controul Tehnic de Calitate), dar și primul label de muzică hip-hop: Facem Records.
În 2010, DOC a lansat primul lui album solo denumit „Scăpat de sub control". Acesta a avut mai multe colaborări de succes cu artiști precum Deliric, Vlad Dobrescu, Maximilian, Guess Who, raku sau Cabron.
La sfârșitul anului 2015, DOC (Vlad Muntenu) a reușit să cucerească toate topurile muzicale cu melodia „Pierdut bulletin", interpretată alături de Motzu și Smiley.
„Lumea care mă știe, știe că iau provocări de genul foarte în serios. Nu aveam cum să ratez asta. Am făcut sport toată viața, am făcut o grămadă… fizic nu mi se pare că o să am probleme. Dar psihici… nici nu știi, n-ai fost pus niciodată într-o astfel de situație. Nu știu ce va ieși de acolo. Sunt dispus să fiu ce o să fiu. Înțeleg că la Survivor e ceea ce numim regim comunist. Adică mâncăm toți… nimic", a spus DOC (Vlad Munteanu) înainte de a pleca în Republica Dominicană.
Survivor România[]
Voting History[]
Cycle | DOC's Votes |
Voted Against DOC |
---|---|---|
1 | Gheboasă; Ineligible |
-; Ștefania |
Nominated, Day 6 | ||
2 | Ionuț | Remus, Ștefania |
Faimoșii Tribe Immune | ||
Faimoșii Tribe Immune | ||
3 | Faimoșii Tribe Immune | |
4 | Vica; Ineligible |
Vica; Bianca |
Nominated, Day 24 | ||
5 | Ineligible; Carmen |
Individual Immunity |
Faimoșii Tribe Immune | ||
6 | Faimoșii Tribe Immune | |
Ada; Ineligible |
- | |
7 | Faimoșii Tribe Immune | |
Kamara; Ineligible |
Ștefania; Remus | |
Nominated, Day 48 | ||
8 | Faimoșii Tribe Immune | |
Faimoșii Tribe Immune | ||
9 | Kamara; Ineligible |
-; Ștefania |
Nominated, Day 62 | ||
9 | Kamara | Ineligible |
10 | Bianca; Ineligible |
-; Ștefania |
Nominated, Day 69 | ||
10 | Faimoșii Tribe Immune | |
Voted Out, Day 71 |
Post-Survivor[]
This section is empty. You can help by adding to it.
Trivia[]
This section is empty. You can help by adding to it.
References[]
Survivor România (2023) Castaways | ||||||||||||||||||
---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|
| ||||||||||||||||||
| ||||||||||||||||||
|